CONDIȚII DE ÎNMATRICULARE
Termenul de depunere
13 Iulie
-
25 August
ACTELE NECESARE
- Fotografii pentru acte;
- Actul de studii în original;
- Certificat medical;
- Certificatul despre componenţa familiei.
Cote de înmatriculare:
Se rezervează 15% din număr total de locuri (la fiecare specialitate/ meserie), prevăzute în planul de admitere cu finanțare la bugetul de stat, pentru următoarele categorii de candidați:
- copiii rămași fără ocrotire părintească;
- copiii cu dizabilitate severă, accentuată și medie;
- copiii care au părinţi cu dizabilitate severă;
- copiii ai căror părinţi au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei R. Moldova;
- la războiul din Afganistan sau la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl;
- copiii proveniți din familiile cu patru şi mai mulţi copii.
- copii de etnie romă
Desfășurarea concursului de admitere:
Concursul de admitere se efectuează în baza mediei notelor de la examenele de absolvire din actul de studii gimnaziale. Înmatricularea se efectuează în ordinea descreşterii mediei de concurs , constituită din media notelor de la examenele de absolvire gimnaziale. Anunțarea rezultatelor până la 25 august.